BINE AȚI VENIT la cel mai important festival-concurs de preparare tradițională a porcului din România!!!

Echipele Valea lui Mihai și Complex President Băile Felix au câștigat concursurile „D’ALE PORCULUI” 2022!

Destinație: Bucharest Food Expo & Carnexpo 2022

2022-09-27 08:20:10

„D’ALE PORCULUI” va participa, în perioada 29 septembrie – 2 octombrie, la Bucharest Food Expo & Carnexpo 2022, cel mai mare eveniment de profil din România. Suntem onorați de invitație, respectiv de oportunitatea de a promova tradițiile gastronomice bihorene (și) la acest eveniment. Îi asteptăm la standul nostru, „la un pahar de vorbă”, pe toți prietenii Festivalului-concurs și ai Bihorului gastronomic... ;)

Susținătorii participării echipei „D’ALE PORCULUI” la  Bucharest Food Expo & Carnexpo 2022 sunt Star Stone, Asociația Comunelor din România - Filiala Județeană Bihor, TEC - Tableware Excellence Center și ManagEvent. Le mulțumim, de asemenea, și producătorilor locali ai băuturilor oficiale ale Festivalului-concurs - Bers Nova (berea doboRÂT), Familia Darabont (vin) și Trămuța (pălincă) – băuturi pe care le vom prezenta și chiar degusta!...

„D’ALE PORCULUI” (marcă înregistrată) este cel mai important festival-concurs de preparare tradițională a porcului și unul dintre cele mai importante evenimente de gastronomie tradițională din România! Festivalul găzduiește și cel mai important târg local de produse tradiționale, alimentare și non-alimentare, intitulat „FAIN DIN(ing) BIHOR” (marcă în curs de înregistrare).
Începând cu ediția a IX-a (3-4 decembrie 2022), deja tradiționala competiție între comunele din Bihor și invitatele lor din țară și din străinătate va fi completată cu o competiție similară între echipe conduse de bucătari profesioniști din toată țara! De asemenea, din acest an, concursul gastronomic se poate desfășura sub patronajul WACS (World Association of Chefs Societies); conducerea organizaţiei mondiale a bucătarilor a confirmat interesul pentru eveniment încă din anul 2020, când Echipa D’ALE PORCULUI a organizat o „Masă Bihoreană” la Olimpiada gastronomică IKA Stuttgart, şi a promis că va participa!

Bucharest Food Expo & Carnexpo este scena principală a produselor alimentare românești, un târg internațional care primește cei mai mulți participanți de profil, de la procesarea alimentelor, controlul și managementul producției și proiectări de fabrici, la producători de produse alimentare, distribuitori, importatori, angrosiști, comercianți cu amănuntul și HoReCa.

IMNUL FESTIVALULUI:

PARTENERI ȘI SPONSORI







Copyright © 2015 - 2022. Toate drepturile rezervate.
Festivalul-concurs „D’ALE PORCULUI” este marcă înregistrată.
Powered by Virtual Craft®