Trofeul „D’ALE PORCULUI” rămâne la Sântandrei

2017-02-26 12:05:30

SantandreiEdiţia a III-a a FESTIVALULUI-CONCURS „D’ALE PORCULUI” a fost câştigată de comuna Sântandrei. Echipa condusă de primarul Ioan Mărcuş păstrează, astfel, pentru încă un an trofeul cucerit şi anul trecut. Pe locul al II-lea s-a clasat echipa comunei Sânnicolau Român (primar Dumitru-Marin Munge), iar pe locul al III-lea, echipa comunei Oşorhei (primar Ioan Pop).

Organizatorii au acordat şi premii speciale: premiul pentru cea mai bună pălincă (Pomezeu), premiul Panebo Gaz (Valea lui Mihai) şi premiul special al juriului (Körösnagyharsány, Ungaria). De asemenea, ediţia din acest an a fost prima care s-a soldat cu descalificaţi; echipele comunelor Auşeu, Gepiu şi Tinca nu au întrunit condiţiile minime impuse de organizatori.

Ediţia a III-a a FESTIVALULUI-CONCURS „D’ALE PORCULUI” a avut loc sâmbătă, 25 februarie 2017, în parcarea Era Shopping Park Oradea şi a adunat la start 21 de echipe: Auşeu, Borş, Căbeşti, Dobreşti, Drăgăneşti, Gepiu, Girişu de Criş, Lăzăreni, Mădăras, Nojorid, Oşorhei, Pomezeu, Răbăgani, Sânnicolau Român, Sântandrei, Şinteu, Tileagd, Tinca, Toboliu şi Valea lui Mihai. Acestora li s-a adaugat, potrivit tradiţiei, o comună din Ungaria, Körösnagyharsány. Din nefericire, echipa comunei Săcuieni nu a mai ajuns la Festival.

„După estimările noastre, Festivalul a avut mai mulţi vizitatori decât la ediţiile anterioare. Aceştia au luat cu asalt standurile şi ne fac să sperăm că tradiţia bihoreană a preparării tradiţionale a porcului va fi păstrată în comunele judeţului”, a declarat Radu Silaghi, director general al Asociaţiei Firmelor Bihorene, unul dintre organizatorii deja tradiţionalului eveniment.

„Sperăm că anul viitor vom avea la startul Festivalului mult mai multe dintre cele 91 de comune ale judeţului şi chiar echipe din oraşe şi municipii. Festivalul este deja unul de tradiţie şi sperăm că el va deveni un veritabil punct de atracţie turistică al judeţului Bihor”, a declarat Ioan Şora, primarul comunei Pomezeu şi preşedintele Asociaţiei Comunelor din România - Filiala Bihor.

FESTIVALUL-CONCURS „D’ALE PORCULUI” - EDIŢIA A III-A a fost organizat de Consiliul Judeţean Bihor - Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Asociaţia Comunelor din România – Filiala Bihor, Asociaţia Firmelor Bihorene şi Asociaţia Culturală D’ART.

Mulţumim susţinătorilor tradiţiilor populare bihorene!!!

Parteneri: Nutrientul, Euro Plast, ERA Shopping Park, Sinton Expert, ARDT, Proper Marketing & Events, Kogayon Studio, Virtual Craft, Primăria municipiului Oradea, D.S.V.S.A. Bihor, I.S.U. Bihor, I.J.J. Bihor, C.N.I.P.T. Bihor

Sponsori: Fruct Sistem, Motty, Vital Produs (Pită Lugaş), Agroind, Panebo Gaz, Grup West Premium, Spitalul Pelican, Dooz, Tiger Amira, OK Clean, Carrefour, AdePlast, Eco Bihor, Partizan Security, Tuborg, II Covaci Ioan Restaurant, Electric Mark, Blues Caffe Bistro, Atelier Douse, Lider Servicii, Phenalex

Parteneri media: Jurnal Bihorean, Bihari Napló, Crişana, Radio Transilvania, Digi 24 Oradea, Bihoreanul, Evenimente Oradea, Fermierul Bihorean

PARTENERI ȘI SPONSORI

Copyright © 2015 - 2018. Toate drepturile rezervate.
Festivalul-concurs „D’ALE PORCULUI” este marcă înregistrată.
Powered by Virtual Craft